Mihai Eminescu
Împărat şi Proletar
Pe banci de lemn, în scunda taverna mohorâta,
Unde patrunde ziua printre feresti murdare,
Pe lânga mese lunge, statea posomorâta,
Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,
Copii saraci si sceptici ai plebei proletare.
Ah! - zise unul - spuneti ca-i omul o lumina
Pe lumea asta plina de-amaruri si de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candida si plina,
Murdara este raza-i ca globul cel de tina,
Asupra carui dânsul domneste pe deplin.
Spuneti-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngradira
Cu-averea si marirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furara, în veci vezi cum conspira
Contra celor ce dânsii la lucru-i osândira
Si le subjuga munca vietii lor întregi.
Unii plini de placere petrec a lor viata,
Trec zilele voioase si orele surâd.
În cupe vin de ambra - iarna gradini, verdeata,
Vara petreceri, Alpii cu fruntile de gheata -
Ei fac din noapte ziua s-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânsii ea nu exista. Însa
V-o predica, caci trebui sa fie brate tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
Caci voi murind în sânge, ei pot sa fie mari.
Si flotele puternice s-armatele faloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
S-acele milioane, ce în gramezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sarac apasa,
Si-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia - o fraza de dânsii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
Ati mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Si v-a facut sa credeti ca veti fi rasplatiti...
Nu! moartea cu viata a stins toata placerea -
Cel ce în asta lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, caci morti sunt cei muriti.
Minciuni si fraze-i totul ce statele sustine,
Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sustin;
Averea sa le aperi, marirea s-a lor bine,
Ei bratul tau înarma ca sa lovesti în tine,
Si pe voi contra voastra la lupta ei va mân'.
De ce sa fiti voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastra abia puteti trai?
De ce boala si moartea sa fie partea voastra,
Când ei în bogatia cea splendida si vasta
Petrec ca si în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitati ca-n voi e si numar si putere?
Când vreti, puteti prea lesne pamântul sa-mpartiti.
Nu le mai faceti ziduri unde sa-nchid-avere,
Pe voi unde sa-nchida, când împinsi de durere
Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti.
Ei îngraditi de lege, placerilor se lasa,
Si sucul cel mai dulce pamântului i-l sug;
Ei cheama-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumsetile-ne tineri batrânii lor distrug.
Si de-ntrebati atuncea, voua ce va ramâne?
Munca, din care dânsii se-mbata în placeri,
Robia viata toata, lacrimi pe-o neagra pâine,
Copilelor patate mizeria-n rusine...
Ei tot si voi nimica; ei cerul, voi dureri!
De lege n-au nevoie - virtutea e usoara
Când ai ce-ti trebuieste... Iar legi sunt pentru voi,
Voua va pune lege, pedepse va masoara
Când mâna v-o întindeti la bunuri zâmbitoare,
Caci nu-i iertat nici bratul teribilei nevoi.
Zdrobiti orânduiala cea cruda si nedreapta,
Ce lumea o împarte în mizeri si bogati!
Atunci când dupa moarte rasplata nu v-asteapta,
Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta,
Egala fiecare, si sa traim ca frati!
Sfarmati statuia goala a Venerei antice,
Ardeti acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfectiei umane si ele fac sa pice
În ghearele uzurei copile din popor!
Sfarmati tot ce atâta inima lor bolnava,
Sfarmati palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliti statui de tirani în foc, sa curga lava,
Sa spele de pe pietre pâna si urma sclava
Celor ce le urmeaza pân' la al lumii fund!
Sfarmati tot ce arata mândrie si avere,
O! dezbracati viata de haina-i de granit,
De purpura, de aur, de lacrimi, de urât -
Sa fie un vis numai, sa fie o parere,
Ce far' de patimi trece în timpul nesfârsit.
Ziditi din darmature gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ti deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vânduta, cu ochi vil si viclean.
O! aduceti potopul, destul voi asteptarati
Ca sa vedeti ce bine prin bine o sa ias';
Nimic... Locul hienei îl lua cel vorbaret,
Locul cruzimii vechie, cel lins si pizmataret,
Formele se schimbara, dar raul a ramas.
Atunci va veti întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le soptesc ades,
Placerile egale egal vor fi-mpartite,
Chiar moartea când va stinge lampa vietii finite
Vi s-a parea un înger cu parul blond si des.
Atunci veti muri lesne fara de-amar si grija,
Feciorii-or trai-n lume cum voi ati vietuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spija
Pentru acel de care norocul avu grija;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul si-a trait.
Si boale ce mizeria s-averea nefireasca
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va creste tot ce-n lume este menit sa creasca,
Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobeasca,
Caci va muri când nu va avea la ce trai.
....
1874, 1 decembrie
Aceasta poezie a geniului poporului roman a fost publicata la 1 Decembrie ,data ce peste ani va deveni Sarbatoarea nationala a poporului roman,Ziua formarii Romaniei Mari,pentru care atit de mult a luptat Mihai Eminescu.
