Inchinarea

          Mihai Eminescu - Scrisoarea III

.....

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreaba cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Si de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea sa vază pe măritul împărat.                                                                         La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu esti Mircea?
- Da-mpărate!- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.                                                                - Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îti zic: Bine-ai venit !
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn si nouă de mila Măriei tale...                                                                       De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.
- Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toata floarea cea vestita a întregului Apus,
Tot ce sta în umbra crucii, împarati si regi s-adună
Sa dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasa a cuprins pamânt si mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Si Apusul îsi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinta se miscara râuri-râuri,
Ori din codri rascolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adânca ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se miscau îngrozitoare ca paduri de lanci si sabii,
Tremura înspaimântata marea de-ale lor corabii!...
La Nicopole vazut-ai câte tabere s-au strâns
Ca sa steie înainte-mi ca si zidul neînvins.
Când vazui a lor multime, câta frunza, câta iarba,
Cu o ura ne'mpacata mi-am soptit atunci în barba,
Am jurat ca peste dânsii sa trec falnic, fara pas,
Din pristolul de la Roma sa dau calului ovas...
Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedec de-un mosneag?
- De-un mosneag, da, împarate, caci mosneagul ce privesti
Nu e om de rând, el este domnul T;arii Românesti.
Eu nu ti-as dori vrodata sa ajungi sa ne cunosti,
Nici ca Dunarea sa-nece spumegând a tale osti.                                                                Dupa vremuri multi venira, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe;
Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;
Împarati pe care lumea nu putea sa-i mai încapă                                                                       Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamânt si apă -
Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimânt,
Cum venira, se facura toti o apa s-un pamânt.
Te falesti ca înainte-ti rasturnat-ai valvârtej
Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji?
Tu te lauzi ca Apusul înainte ti s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau sa-i smulga de pe funtea ta de fier,
A credintei biruinta cata orice cavaler.
Eu ? Îmi apar saracia si nevoile si neamul...
Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid !

.........

In 2012 altfel se pune problema cu Barroso si Merkel !
Despre partea închinarii ...e vorba.

Unde sunteti voi :Ştefan CEL MARE,  Ioan  Voda CEL CUMPLIT,  dar mai ales

tu Vlad TEPES ?

Unde esti tu, TEPES,Doamne ?