luni, 12 septembrie 2016

Istorie

Anschluss, care, în limba germană înseamnă anexare, a făcut istorie ca cuvântul care definește una dintre cele mai importante evenimente din al doilea război mondial, anexarea Austriei de către Germania nazistă, făcuta oficial la 13 martie 1938.
În plus față de numeroase implicații în domeniul politic, acest fapt a afectat în mod direct si fotbalul din aceste țări. Mai târziu în acel an  au participat la Cupa Mondială care avut loc în Franța. Ele au fost  eliminate în primul meci  Echipa națională a Austriei,  era una dintre cele mai bune din Europa, condusa de Mattias Sindelar,  Cu toate acestea, în 1938, echipe austriece au început să participe la competițiile de fotbal din Germania, Austria Viena,în sezonul de debut, câștigând Cupa Germaniei.
În anul următor, în 1939, o altă echipă austriacă, Admira Wacker, a surprins reusind  să ajungă în finala Bundesligii, unde a fost învinsa cu 9-0 de Schalke 04. Cel mai uimitor fapt, a avut loc la 22 iunie 1941 pe stadionul olimpic din Berlin plin cu aproape 100 de mii spe ctatori,  când Rapid Viena, după ce a fost condusa  cu 3-0 de  Schalke 04, echipa campioana de două ori din Germania care a avut simpatia dictatorului Adolf Hitler, a transformat în incredibil, în mai puțin de 12 minute, scorul la 4-3, și a câștigat titlul in Bundesliga fiind, singura echipa austriaca care a reusit acest lucru.
Marele star al finalei a fost atacantul Franz Binder, jucator care a jucat pentru  cele două țări, care a marcat trei goluri. În aceeași zi, ochii Führerului erau atintiti in alta parte. Armata germană a invadat Uniunea Sovietică, incepind al doilea război mondial

4 -Rapid Viena Rudolf Raftl  Stefan Wagner  Heribert Sperner Stefan Skoumal  Leopold Gernhardt Franz Wagner  Hans Pesser  Willy Fitz  Hermann Dvoracek  Franz Binder  Georg Schors                                                                                                                                                                      3-Schalke 04  Hans Klodt Otto Schweisfurth Hans Bornemann Ötte Tibulski Rudi Gellesch   Herbert Burdenski  Bernhard Füller Fritz Szepan Ernst Kuzorra Heinz Hinz Hermann Eppenhoff  
Antrenori: Leopold Nitsch- Otto Faist
Goluri 0 : 1  Heinz Hinz 6.  0 : 2  Hermann Eppenhoff  7.  0 : 3  Heinz Hinz 57.  1 : 3  Georg Schors 60.  2 : 3  Franz Binder 62.  3 : 3  Franz Binder 63. / 11m 4 : 3  Franz Binder 70. 
A ratat  Franz Binder  un11m(41')
  Olympiastadion Berlin ,   95.000 
  Arbitru Adolf Reinhardt (Germania)

Rapid Viena a fost campioana Austriei si a Gemaniei iar Clubul Atletic Oradea a Romaniei si Ungariei.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu