Istorie

                                 1930

        Ziua neamului

                       10 Mai la Arad.

A sosit şl a trecut şi în anul acesta. Plăpândele

generaţii ale viitorului, cu obrajii împurpuraţi de emoţii

sau de tinereţe, au defilat în faţa autorităţilor alăturea

de mândrele regimente a ostaşilor cu feţele de bronz

şi cu muşchii de oţel.

Pe feţele tuturor se vedea încrederea într'un viitor

şi mândria unui trecut, Şi unii şi alţii reprezintă

măreţia trecutului şi garanta viitorului. Ca un torent

intermitent se revărsau valurile de tineri şi de ostaşi

ca să arate celor neîncrezători exemplu de încredere

în forţele neamului.

*

O zi dintr'un an. O zi ce sintetizează toate eforturile

de două milenii ale unui popor. O zl ce rezumă

toată istoria naţiunii româneşti. E ziua credinţii noastre

ca neam, e ziua vivacităţii noastre.

Nici odată un popor n'a fost sortit să-şi lupte

existenţa urcând un calvar mai nedrept. Niciodată un

popor mai modest, mai drept, mal uman n'a Indurat

mai cu resemnare şi rezistenţă loviturile pumnului greu

a unei sorţi maştere.

Cine ar putea nega că noi n'am avea dreptul să

sărbătorim o zi, care simbolizează încheerea unul lung

capitol din istoria scrisă cu sânge ori cu lacrimi, a

acestui neam, chiar dela începuturile sale?

*

Pânza trecutului nostru adesea a fost răzbită de

firele aurii a anei credinţe ce se realiza încetul cu încetul.

Şi aceste fire au fost, doar, un mic dar din marea

comoară ce mai zace încă şi azi ascunsă în dedesubturile

Inexplorabile a neamului nostru. Care a

fost însă aceea credinţă? Era credinţa sfântă într'un

viitor mai fericit, mai demn de trecutul glorios al

strămoşilor şl de locul ce-1 ocupam între popoarele

lumii. De unde am mcşlenit-o noi? Cum de a trăit în

sufletele noastre atâta vreme? E uşor de arătat.

După un trecut atât de glorios ca a strămoşilor

noştrii romani, ori în urma bravurei cu care ceilalţi,

— dacii Iui Decebal, — au preferit moartea, în răsbol

ori prin otravă, decât jugul unei stăpâniri streine, —

cum puteam noi, oare, să na moştenim virtuţile acestora:

dorul de libertate şl vitejia în răsboi până la

dispreţuirea morţii? Dacă prin imixtiune coloniştilor

romani cu dacii s'a născut un nou popor cu însuşiri

multiple, mai mult răsboinice, de violenţă, de evadare

din lanţul stăpânire!, care a fost aceea putere care

totuş l'a făcut răbdurlu pe acest popor, 1-a dat darul

de a şti lupta, par'că după un plan bine chibzuit, ca

totuş să iasă din manile barbarilor, cari erau mai puternici

ca număr şi ca brutalitate?

Aci vine răspunsul la ultima întrebare. Nu de

mult se ivise creştinismul. Prin misionarii săi ajunsese

şi pe plaiurile noastre. Şl tocmai în timpul când ne

formam ca nou popor. Brutalitatea nechibzuită a omului

războinic a fost contrabalansată de mentalitatea

meditativă a spiritului creştin. Şi indivizi şi popor au

acceptat creştinismul cu toate puterile lui, tocmai într'un

timp când aveau nevoie de o puternică armă spirituală în

faţa brutalităţii fizice a barbarilor năvălitori.

Dacă strămoşii noştri nu şl-ar fl însnşit, — pe

lângă virtuţile moştenite dela popoarele din cari s'an

alcătuit, — şi virtutea răbdării tuturor suferinţelor,

poate s'ar fl năpustit în gura morţii sigure, ne mai putând

răbda sclavia, iar azi cine ştie ce fel de grai s'ar

auzi pe plaiurile mândrei Românii ?

Numai această răbdare inexplicabilă, răsărită din

creştinism, unită cu credinţă într'o reînviere naţională,

ne-a făurit nouă România mare de azi, visul nostru

de veci.

*

In Arad ziua de 10 Mai a fost sărbătorită cu fastul

cuvenit. In revărsatul zorilor 21 lovituri de tun au anunţat

populaţiei oraşului marea zl de sărbătoare naţională.

Pe piaţa din faţa catedralei noastre s'a improvizat

un altar, unde P. S. S. Grlgorie, înconjurat de

cler, a celebrat serviciul divin, în prezenţa autorităţilor

civile şi militare. Răspunsurile liturgice le-a dat corul

Academiei teologice.

După terminarea serviciilor divine dela toate bisericile

din loc, la o r a l i s'a început defilarea şcolilor,

instituţiilor şl a armatei, tn faţa autorităţilor bisericeşti,

civile şi militare, cari erau postate pe tribuna ridicată

în faţa Primăriei.

Defilarea a durat o oră.

După masă la ora 5, în Palatul Cultural s'a ţinut

o serbare naţională aranjată de elevii liceului „Moise

Nicoară", cu următorul program:

1. Imnul regat (cor).

2. Cuvântare ocazională Dl. prof. N. Şoneriu.

3. Zece Mai (cor).

4. Imn închinat M. S. Regelui Mihal deci. de

P. Maghlş, cl. II. b.

5. Hora Daciei (cor).

6. «Zece Mai" poes. de Gh. Coşbuc, citita. de

Şt. Lele, cl. III. b.

7. a) Cucuie cu pena sure . . . (cor),

b) Barcarola de Weber (cor).

8. Alba lulla poes. de M. Râdulescu  citita. de

S. Popovici cl. VII.

9. Exerciţii gimnastice exec. de cl. III b.

10. Banul Mărăcine, dans exec. de cl. VI.

11. Marşul tinerime! (cor).

Seara oraşul a fost iluminat, iar armata la ora 9

a făcut retragerea cu torţe.

          Biserica si scoala nr.20 1930